Ce înseamnă eu autotelic? O persoană care are stabilite scopuri, dezvoltă abilități și aptitudini, sensibilitate la feedback, concentrare și implicare este înzestrată cu un Eu autotelic. Tot ea este cea care se bucură de viață chiar și atunci când circumstanțele obiective sunt brutale și agresive.

Există o mare diferență între oameni. Unii dintre ei se bucură de existență, iar alții sunt copleștiți de ea. 

Aceste diferențe sunt date în prinicipal de rezultatul unei combinații de factori externi și interpretarea dată de persoana în cauză acestora. Mai precis, de felul în care persoana îmbrățișează cele din exterior ca fiind o sursă de creștere și posibilitate de acțiune, diferită de ceilalți care percep exteriorul cu adversitate, ca fiind o sursă de amenințare.

Un Eu autotelic poate mereu transforma orice amenințare din exterior într-o provocare, și astfel se poate trece și prin aceste provocări cu menținerea armoniei interioare. Plictiseala este un indiciu al persoanei care nu se bucură de flux și nu este posesorul unui Eu autetelic. Din plictiseală se ajunge ușor la starea de anxietate și toate acestea nu aduc o desfășurare cu sens și armonie vieții.

Eul autotlic poate transforma experiențele subiective în potențiale ce se transformă în flux optimal. Mihaly prezintă regulile dezvoltării eului autotelic, astfel:

1. Stabilirea de scopuri – acesta este un prim pas în obținerea fluxului optimal, la fel cum este și efortul susținut, manifestat în atingerea obiectivelor. O persoană cu Eu autotelic are în vedere mereu alegerea de scopuri conștiente, de la angrenarea într-o relație maritală, până la felul în care se desfășoară o oră de așteptare într-un aeroport până la sosirea avionului, de exemplu. Mereu își alege scopuri și o face în cunoștință de cauză. Este mereu în căutarea de noi aptitudini, de dobândire a noi capacități, pentru a dezvolta permanent adaptabilitatea. Unii oameni își stabilesc obiecive și rămân așa, în acest stadiu neexplorat concret. Cei cu Eu autotelic sunt cei care odată alese scopurile și stabilite, nu doar că urmăresc îndeplinirea lor, dar caută permanent îmbunătățirea lor. Mai mult, urmăresc noi obiective care să întărească și să susțină acele scopuri ce se pot întinde pe perioade mai mari de timp. Acțiunile fiind sunt controlate din interior și sunt fiabile, măsurabile. O personalitate autotelică este flexibilă și, în același timp, fermă. Mereu are în vedere renunțarea la anumite scopuri ce nu mai aduc valoare, prin înlocuirea lor cu altele noi, generate printr-o atentă și permanentă supraveghere personală.

Rezultate în domeniu aduc un argument interesant cu privire la recompense: adulții angajați în realizarea unor scopuri pe termen lung și care comportă recompense pe termen scurt, sunt mai puțin satisfăcuți de viața lor decât oamenii care au scopuri mai ușor de realizat, pe termen scurt. Nici scopurile prea ușoare nu aduc satisfacții, se pare că extremele nu-i permit persoanei se se bucure de viață din plin. (Mihaly, Flux, p.324 – H.L. Bee 1987 p. 373)

2. Imersiunea totală în activitate – după alegerea direcției, persoana se implică tot mai mult în ceea ce face. Fie că ajunge să coordoneze direcția unei rachete ce zboară pe lună, fie că spală vasele, persoana este la fel de pătrunsă de acțiune și implicată în realizarea ei. Ai nevoie să pleci la drum cu posibilități realiste, ca să nu fi dezamăgit. Implicarea va fi întotdeauna facilitată de capacitatea de concentrare. Distragerea atenției împotriva voinței este cel mai sigur semn al lipsei de control. Și totuși, este uimitor cât de puțin efort depun cei mai mulți oameni pentru a-și ameliora puterea de control a atenției (p 326). Iau o carte, nu mă pot concentra prea bine și, ce fac? Mă pot forța să stau concentrată, revenind asupra lecturii, având focus pe sporirea capacității mele de atenție. Așa ar trebui să fac, nu-i așa? Din păcate, mulți dintre noi lasă cartea și iau telecomanda tv, solicitare care nu necesită atenție și îngroapă picătură cu picătură capacitatea mea de autocontrol și sporirea atenție.

3. Atenția concentrată pe acțiunea în curs – capacitatea de concentrare duce la implicare, iar implicare poate fi susținută numai printr-un aport constant de atenție. Un singur moment de neatenție într-un sport, de exemplu, poate duce la pierderea titlului pentru care te-ai pregătit zeci de ani. Ai nevoie de o continua investire a energiei psihice în vederea procesului de autocontrol și menținerea atenție asupra procesului în care ești implicat. Toate acestea necesită exercițiu permanent. Un Eu autotelic presupune capacitatea de a susține implicarea. Mai apoi, persoana autotelică nu are gânduri despre cum este percepută de către cei din exterior, atenția sa fiind permanent asupra scopurilor sale. Uneori, tocmai lipsa unei conștiințe de sine este cea care aduce profunzime implicării.

O persoană care nu se preocupă de sine, fiind atentă la interacțiunea cu sistemul în care dorește să se integreze va putea ajunge la rezultate spectaculoase. Eul său este extrem de puternic, pentru că se simte integrat și neseparat de ce e în jur. Energia sa psihică este investită în sistemul înconjurător astfel, aceasta devine tot mai complex. Poate de aici vine și gândul că, mai bine să iubești să să suferi, decât să nu cunoști ce înseamnă dragostea.

Eul unei persoane care privește totul prin perspectiva egoului va fi privată de toate împlinirile și integritatea din sistemele ce-l înconjoară. Se poate implica dar, se va concentra mai degrabă pe activități de dragul interacțiunii, decât al propriilor interese.

4. Bucuria experienței subiective imediate – a avea control asupra minții înseamnă că, efectiv orice se întâmplă poate fi o sursă de mobilizare și bucurie. Fiecare gest, acțiune, privire poate fi însoțită de o stare de bucurie. Pentru aceasta ai nevoie să fii atent și să ai un eu autetelic. Poți bea un pahar cu apă, poți lucra un proiect, poți vedea un nor pe cer sau un copil jucându-se toate acestea îți pot aduce o stare de bucurie. Pentru toate acestea e nevoie de hotărâre, dezvoltare de abilități, care la rândul lor duc la dobândirea de flux optimal. Odată dobândit acest flux, devii creativ și viața se îndreaptă către realizări remarcabile și măiestrie.

”Crearea armoniei în tot ce facem este ultima dintre temele pe care psihologia  fluxului optimal o propune celor care vor să trăiască experiență optimală; ea presupune transformarea întregului vieții într-o unică activitate generatoare de flux optimal cu obiective unificate, ce furnizează în pemanență câte un țel nou.” (p. 329)

Bibliografie: Mihaly Csikszentmihalyi, ”Flux. Psihologia fericirii”, Ed. Publica – 2015