Importanță conexiunii umane

Oamenii, atunci când se simt priviți, ascultați, prețuiți – se conectează printr-un flux de energie unul cu celălalt. Această energie prin care primim și dăruim este parte din umanitatea noastră. Să poți dărui și primi, fără să critici, să judeci, găsind susținere și puterea unei relații, asta înseamnă umanitate. Vom putea dărui cu inima deschisă abia atunci când vom știi să și primim cu inima deschisă. 

Când avem o atitudine critică față de cineva care cere ajutor, cu siguranță avem o atitudine critică și față de deschiderea de a acorda ajutor cuiva, cu adevărat. Putem sau nu să fim conștienți de asta, însă fiecare dintre noi are nevoie de ajutor, la un moment dat, la fel cum are nevoie și de conexiune și iubire. Legătura umană este acea energie între doi oameni care se văd, se aud și se valorizează unul pe celălalt. Atunci când dau și primesc, fără să judece.

Într-un fel sau altul, mereu trebuie să ne găsim calea către celălalt, altfel vom fi cuprinși de frică. De ce frică? Pentru că suntem făcuți să fim aproape, să ne avem unii pe ceilalți de nădejde. Iar omul e azi a uitat parcă asta și e tot mai plină lumea de atacuri de panică, depresii și anxietăți. Ne depărtăm unul de celălalt, în mod nefiresc…

Asceții, cei ce trăiesc în pustiu, nu au nevoie de oameni, ei au nevoie permanent să-l găsească pe Dumnezeu, să fie cu El în toată simțirea, iar asta înseamnă pentru ei ”celălalt.” Iar noi, aici în lume, avem nevoie de relații bune, în primul rând. Toată viața noastră este despre relații, despre felul în care reușim să creăm acel flux de dăruit-primit cu cei din jur. Despre asta este vorba! 

O relație presupune asumarea vulnerabilității și curajul, în locul confortului și a zidurilor clădite în jurul nostru. O persoană care iubește este vulnerabilă cu totul, pentru că se deschide și se dăruie celuilalt fără nici o garanție. Poate fi rănită, da, dar doar astfel, vulnerabil și curajos poți gusta cu adevărat sensul vieții și maturitatea conștiinței, creșterea. Poți sta izolat, fără să ai nevoie de nimeni, asemeni unui mizantrop, tu într-o relație cu tine și atât. Și astfel, se clădește un ego atât de puternic, un zid ce nu lasă lumina să ajungă la tine… Un culoar în care ești doar tu și, ce mică este lumea astfel trăită! Pe când conexiunea umană,  înseamnă infinitul și lumina!

Aproape de oameni vei clădi sentimente frumoase, ”e greu să urăști oamenii când îi privești față în față. Apropie-te de ei!” Așa cum spunea Brene Brown, e greu să urăști oamenii dacă stai aproape de ei. Caută-le privirea și uităte-te în ochii lor. Te vei oglindi și vei găsi sens! Vei descoperi că fiecare dintre ei are ceva ce ai și tu. Vei descoperi emoții… Vei înțelege viața, prin ochii celor pe care-i privești, prin mâinile pe care le strângi, prin brațele cu care cuprinzi și te lași cuprins…

Curaj și dragoste pentru orice. Ținem în noi lucruri neterminate. Ținem lucruri nespuse. Suntem inhibați. Ne e teamă să acționă, de frică – ”ce crede celălalt?”, ”dacă o să dau greș?” etc.  Ne este teamă să iubim orice lucru din jurul nostru. 

Când vom înțelege că după fiecare frică stă ascuns un tărâm minunat și bula noastră de confort e o capcană, vom vrea să cucerim totul cu uimire și curiozitate. Când vom vedea că nimic nu e întâmplător și, când vom dori și dărui iubire, toate par a se așeza firesc spre binele și desăvârșirea noastră. Atunci, abia atunci,  nimic ne mai poate opri din a deveni cele mai bune versiuni ale noastre. 

”Bucuria se naște în contact cu frumusețea. Este atâta frumusețe în jurul nostru încât, dacă o privești, nici nu mai poți să vorbești. Este frumusețea nevăzută a ideilor, frumusețea gândurilor, frumusețea lăuntrică a oamenilor, frumusețea naturală a lumii în care trăim. Confundăm adesea binele cu răul. Cine face diferența dintre bine și rău? Conștiința. Conștiința spune care este binele și care este răul. Și ce este conștiința? Părintele Arsenie Boca zice că „este glasul lui Dumnezeu în om”. Deci, la un capăt al conștiinței este Dumnezeu, la celălalt capăt este omul. Este o realitate divino-umană. Conștiința! Și ea este ca o scânteie luminoasă, este ca o lumină a minții. Ea ne luminează. Și mintea luminată de conștiință vede care este binele și care este răul. Fără conștiință, amestecăm valorile. Iar atunci și trăirea lor este amestecată. Este foarte important să ne respectăm conștiința. Să învățăm să lucrăm la lumina conștiinței. Orice virtute este o cale a bucuriei. Și dacă vreți să apucați pe calea asta, a bucuriei, apucați virtutea care vă este mai la îndemână. Și putem să spunem că Dumnezeu este bucurie.” – Părintele Iustin Miron, Mănăstirea Oașa